No Pain, No Gain – ziua 2

~630 km parcurși cu un autoturism și un TIR, din Ungaria, de lângă granița cu Borș, până în Slovenia, aproape de Maribor.

IMAG0950 cropAm dormit repede să spun așa, asta deoarece eram destul de obosiți după prima zi, dar nu ne-am odihnit noi suficient de bine (se auzeau și mașinile, chiar dacă eram undeva într-o pădurice la ceva distanță de șoseaua principală). Până mă ridic eu din hamac, Ovi a făcut o tură prin împrejurimi. La ora 10 strângem și mergem spre șosea. Încă era blocaj de la accidentul de ieri noapte. Era coloana până unde eram noi, la distanță destul de mare de graniță și se cirucla pe un singur sens. Cei care scăpau, după o lungă așteptare după ce treceau granița clar nu mai opreau la stop. Norocul nostru că de pe un drum lăturalnic șoferul unei mașini îl abordează pe Ovi, întrebându-l ce se întâmplă, de ce este coloană și din vorbă în vorbă, până la urmă ne iau oamenii (un bărbat și o femeie) și pe noi cam 20 km, până într-o parcare la Lidl, o intersecție între drumuri ce duceau spre Debrecen, Budabesta și Seghet.

Stăm o vreme la stop însă era destul de târziu, trecut bine de ora amiezii, era foarte cald, iar noi nu mâncasem nimic. În benzinărie fiind, cumpărăm20150808_102923 apă, câte o bere, bineînțeles și ne punem să mâncăm. Reluăm stopul, însă mai stăm o bună bucată de vreme până când, surpriză! Oprește un TIR cu număr de BH. Șoferul a oprit vâzându-l pe Ovi, însă eu fug să discut cu el, deoarece eram mai aproape (așa ne organizăm noi). Nu zărisem numărul și discut cu omul în engleză. Șoferul îmi confirmă (dă din cap) că merge spre Budapesta și că ne ia pe amândoi. Îi fac semn la Ovi, mă întorc să iau rucsacul și după, îmi dau sema că e român. Ei bine ăsta, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai interesante stopuri din toată aventura noastră. Șoferul, pe care o să îl numesc în continuare E., un om simplu, aparent tipicul TIRistului, mergea mai încolo de Budapesta, mai încolo chiar de Balaton  (noi ne-am propus să mergem până la Balaton) și fără probleme, este de acord să ne ducă cu el. Am povestit destul de mult, când Ovi, când eu, căci noi eram încă obosiți și am adormit pe rând, până și Ovi a adormit (el de obicei nu doarme pe mașină, eu da).

20150808_192511E. avea ce povesti și o poveste de viață interesantă. Era pasionat de pescuit și își planificase oprirea de 8 ore undeva într-o benzinărie pe care o știa el, lângă un lac unde mergea de obicei să dea la pește, la ~20 de km înainte de Maribor, până unde am mers cu el. Practic cu E. am traversat toată Ungaria.

Ajunși în parcarea de care ne-a tot povestit pe drum, dăm de alți TIR-iști, români, 2 la număr, alături de care stăm la povești după ce ne răcorim puțin în benzinărie și bem căte o bere. În jurul orei 21 E. vine cu noi și ne conduce afară din benzinărie, ne arată lacul și ne indică unde putem campa.

După miezul nopții, în jurul orei 00:30, avem vizitatori, o mașină afară, lângă cort, cineva vorbește ceva dar bineînțeles că nu înțelegem nimic (eram în Slovenia). Brusc realizăm despre ce-i vorba, când se aude sirena… poliția! Trag un tricou pe mine,20150809_093004 deschid cortul și începe conversația… el (polițistul ieșit din mașină) vorbește, eu nu înțeleg nimic, eu vorbesc, el nu înțelege nimic, eu îl întreb: English?, el îmi răspunde: Deutsch? Clar, o să ne înțelegem de o să ne doară mâinile. Mai dăm noi acolo din mâini puțin, după care îmi cere actele (nu știu cum, dar asta am înțeles). I le dau, se uită la ele (mă întreb oare la ce se uita, că stătea în mașină și se uita lung la cărțile noastre de identitate, neclintit și s-a tot uitat așa vreme de aproape un minut; vorba unui prieten, poate căuta cu privirea să înțeleagă unde scrie data nașterii :)) ) și mă întreabă prin semne dacă mergem pe jos, îi răspund (adică dau din cap și din mâini) că da și asta îl mulțumește se pare, căci ne înapoiază actele, se urcă în mașțină și pleacă. Odihnă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *